Henry Cavill a fost concediat din rolul Superman de către noii șefi ai DC Studios, la mai puțin de două luni după ce și-a anunțat revenirea la personaj

Henry Cavill a fost concediat din rolul Superman de către noii șefi ai DC Studios, la mai puțin de două luni după ce și-a anunțat revenirea la personaj
Publicat: 16/12/2022, 15:02

Henry Cavill a fost concediat din rolul Superman de către noii șefi ai DC Studios, la mai puțin de două luni după ce și-a anunțat revenirea la acest personaj, scrie BBC.

„Tocmai am avut o întâlnire cu James Gunn şi Peter Safran şi am o veste tristă. Până la urmă nu mă voi mai întoarce în rolul lui Superman. Această veste nu este cea mai plăcută, dar asta e viaţa”, a declarat Cavill. „Schimbarea gărzii este ceva ce se întâmplă. Respect asta”, a continuat el, în postarea de pe Instagram.

View this post on Instagram

A post shared by Henry Cavill (@henrycavill)


Gunn şi Safran au preluat DC Studios la sfârşitul lui octombrie, la scurt timp după ce Henry Cavill a avut o apariţie surpriză ca Superman într-o scenă post-generic la finalul filmului „Black Adam”, cu Dwayne „The Rock” Johnson.

Actorul britanic a postat atunci un videoclip în care le spunea fanilor: „Am vrut să fac oficial faptul că m-am întors în rolul lui Superman”.

Cavill a interpretat legendarul rol în filmul „Man Of Steel” din 2013, precum şi în „Batman v Superman” din 2016, alături de Ben Affleck, şi în „Justice League” din anul următor.

În urma anunţului, unii fani au speculat că actorul este acum disponibil pentru a prelua rolul lui James Bond.

Henry Cavill, în vârstă de 39 de ani, şi-a anunţat, de asemenea, plecarea din serialul Netflix „The Witcher” la sfârşitul lunii octombrie, el urmând să fie înlocuit de Liam Hemsworth.

Miercuri, James Gunn a scris pe Twitter: „Peter și cu mine avem o listă cu proiecte DC gata de start, despre care suntem foarte entuziasmați; vom putea împărtăși câteva informații interesante despre primele noastre proiecte la începutul noului an.”

„Printre cei de pe lista se numără și Superman. În etapele inițiale, povestea noastră se va concentra pe o parte anterioară a vieții lui Superman, așa că personajul nu va mai fi interpretat de Henry Cavill”. El a adăugat: „Dar tocmai am avut o întâlnire grozavă cu Henry, ai cărui fani suntem, și am vorbit despre o serie de posibilități interesante de a lucra împreună în viitor”.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: Actorul Henry Cavill se întoarce în rolul lui Superman

Liam Hemsworth îl înlocuiește pe Henry Cavill în sezonul 4 al serialului „The Witcher”

Millie Bobby Brown și Henry Cavill, împreună în cel mai nou trailer pentru „Enola Holmes 2” | VIDEO

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Uciderea unui urs care a atacat un turist în Italia, oprită de activiști! Animalul poate...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Detaliu scandalos în legea contra drogurilor la volan. Ce vor fi obligați să facă șoferii
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Anestezicele ar funcționa prin inducerea haosului în creier